Select Page

Organizarea cursului de dans energetic

5. Posibilități alternative de asimilare a cursului de dans energetic

5.1.Cursul intensiv de dans energetic

Dragi cititori, cursul de dans energetic în varianta standard, este pregătit pentru a răspunde la cât mai multe necesități, atât pentru cei care sunt foarte avansați în cunoaștere, cât și pentru aceia care iau contact pentru prima dată cu această formă de abordare a vieții.

Pentru a răspunde la cât mai multe necesități venite din partea cursanților, cursul estre pregătit cu minuțiozitate atât din punct de vedere teoretic cât și practic.

Acest principiu de abordare face ca programul de curs să fie bogat în activități practice și teoretice, necesitând o atenție și o implicare cu totul specială din partea cursanților.

Ne interesează ca un număr cât mai mare de persoane să aibă acces la cunoașterea primită prin cursul de dans energetic.

Cu toate că programul standard de curs este laborios și se întinde pe o perioadă de timp de aproximativ 63 de zile, vom fi flexibili și elastici în abordarea acestuia, acordând derogări de la modelul de bază, în următoarele 3 condiții:

  • cursantul se află la un nivel foarte înalt de pregătire spirituală și dorește să ajungă să predea cursul de dans energetic într-un timp mai scurt;

  • cursul de dans energetic se predă în mod intensiv în tabere sau în locații special pregătite pentru acest scop;

  • cursul se predă individual în cadrul ședințelor de predare intensivă.

Cele trei situații, pot fi susținute printr-o evaluare directă pe care o face instructorul, în funcție de oportunitatea predării cursului, fără să mai ceară acordul niciunei alte persoane.

Dau această îndrituire întrucât un instructor de dans este deja un om asumat în fața universului.

Un instructor de dans energetic reușește să comunice atât de bine cu universul încât poate să își asume responsabilitatea predării cursului la un nivel cât mai înalt, în funcție de posibilitățile și de oportunitățile ce i se oferă.

Raportându-se cu responsabilitate la misiunea lui, instructorul poate da derogare de la modelul standard de curs acordând următoarele facilități:

  • cursul poate fi predat intensiv în minim trei zile consecutive;

  • perioadele de antrenament la cele trei etape de curs se pot suprapune, iar însumarea lor să fie de minim 42 de zile;

  • lucrarea de absolvire se poate preda mai devreme cu 14 zile.

În cele ce urmează menționez condițiile în care se pot aplica derogările prezentate mai sus.

1. Cursul de dans energetic poate fi predat în minim trei zile consecutive.

Atunci când cursantul se poate dedica pe tot parcursul unei zile programului de pregătire și antrenament în dansul energetic, instructorul poate preda cursul în trei zile consecutive, cu respectarea unui timp de predare de minim 3 ore pentru fiecare etapă de curs.

De asemenea pe lângă cele trei ore de predare a cursului de dans energetic, în timpul celor trei zile petrecute împreună cu instructorul, se vor efectua ședințe de pregătire și antrenament.

Cu această ocazie se stabilizează mișcările de dans și se aprofundează cunoașterea revelată în cartea Dansul energetic.

În acest caz etapele de pregătire și antrenament la domiciliu se suprapun conform cu principiul de la punctul 2.

2. Perioadele de pregătire și antrenament ale celor trei etape de curs se pot suprapune.

În cursul integral parcurs, perioada de antrenament a unei etape este de 21 de zile. În cazul în care cursul se predă intensiv, perioadele de antrenament se pot suprapune.

În acest caz, perioada de pregătire a celor trei etape de antrenament poate fi de minim 42 de zile. În cele 42 de zile, cursantul va parcurge un program de antrenament în care va aloca în medie câte 14 zile de practică pentru fiecare etapă de curs.

Pe parcursul celor 42 de zile de pregătire și antrenament, cursantul va susține în fata instructorului 3 sesiuni de evaluare a metodelor de practică ale celor 12 tipuri de dans energetic. Ședințele de evaluare se pot susține live, sau online.

3. Lucrarea de absolvire se poate preda cu 14 zile mai devreme.

Este important ca practicantul să se concentreze timp de 7 zile pentru fiecare etapă de curs în perspectiva pregătirii lucrării de diplomă.

Dacă se dorește să se obțină în avans lucrarea de diplomă, atunci cursantul împreună cu instructorul vor stabili subiectele lucrării de diplomă, cu cel puțin 21 de zile înainte de predarea acesteia.

În acest caz, subiectele lucrării de dabsolvire se pot stabili cu minim 14 zile înaintea predării celei de-a treia etape de curs.

Prin această abordare, lucrarea de absolvire se poate preda cu 14 zile mai devreme față de momentul stabilit în programul standard de curs.

Daca luăm în calcul facilitățile de predare ale cursului, cel mai scut timp de predare pentru cursul de dans energetic poate fi de 45 de zile, dintre care 3 zile sunt dedicate predării celor trei etape pe curs și 42 de zile pentru terapie și antrenament.

Dragi cursanți și instructori, am prevăzut și un model de predare intensivă a cursului de dans energetic din dorința de a atribui facilități acelora care doresc să asimileze această cunoaștere într-un ritm mai rapid, cu scopul de a ne plia cât mai bine pe posibilitățile pe care le au cursanții.

În cazul în care motivele de comprimare a perioadei de curs nu sunt pe deplin justificate vă recomand să aplicați modelul standard de predare a cursului.

Fac această recomandare întrucât este important ca activitățile aferente fiecărei etape de curs, să se asimileze în mod treptat și firesc în viața cursantului.

Dacă ați apelat la modelul intensiv de predare a cursului, vă sugerez ca după obținerea diplomei de instructor în dansul energetic, să vă antrenați în mod suplimentar pentru a compensa lipsa programului standard de curs. În acest fel, vă dați șansa să fiți din ce în ce mai bine pe drumul elevării spirituale și sociale.

5.2. Metode alternative de accesare a cursului de dans energetic

Cursul de dans energetic parcurs în sistem standard ne dă posibilitatea să absolvim o formă de cunoaștere prin accesarea unui program de pregătire intensiv, armonios și mobilizator.

Este posibil ca unele ființe să nu aibă posibilitatea de a se plia pe exigențele modelului standard de predare a programului de curs.

Ne dorim ca un număr cât mai mare de pământeni să participe la cursul de dans energetic. Pentru a îndeplini această prioritate am prevăzut variante alternative de predare a cursului de dans energetic și anume:

  • cursul de dans energetic online;

  • cursul de dans energetic pentru tabere;

  • cursul de dans energetic personalizat.

Fiecare dintre aceste trei variante de predare a cursului de dans energetic conferă avantaje specifice, dând posibilitatea de a vă adapta condițiilor optime de acces la acesta.

În cele ce urmează voi prezenta programe optimizate prin care putem accesa dansul energetic, în funcție de posibilitățile și oportunitățile fiecăruia.

Ziarul ”Puterea Cunoașterii”

Prezentarea cărții ”Dansul Energetic”

Prezentarea cărții ”Puterea Cunoașterii”

Coach pentru nutriție sănătoasă.
Bazele condimentării creatoare”
Curs online de medie durată

Cuprins

 

Organizarea cursului de dans energetic

  

1. Premisele organizării cursului de dans energetic

1.1. Oportunitatea parcurgerii cursului de dans energetic

1.2. Cum putem deveni oameni puternici prin activitățile generate de dansul energetic?

  

2. Structura cursului de dans energetic

 

3. Atribuirea titlurilor de ghid, instructor și coach în dansul energetic

3.1. Atribuirea calităților de ghid și de instructor în dansul energetic

3.2. Atribuirea calității de coach în dansul energetic

 

4. Echipa de management a cursului de dans energetic

 

5. Posibilități alternative de asimilare a cursului de dans energetic

5.1.Cursul intensiv de dans energetic

5.2. Metode alternative de accesare a cursului de dans energetic

 

6. Cursul de dans energetic on-line

6.1. Premisele organizării cursului de dans energetic în sistem on-line

6.2. Metoda de predare a cursului de dans energetic online

6.3. Noțiuni organizatorice pentru cursul de dans energetic în sistem online

 

7. Predarea cursului de dans energetic personalizat

 

8. Predarea cursului de dans energetic în tabere și retreat-uri

 

9. Proceduri organizatorice specifice în predarea cursului de dans energetic

9.1. Particularități în predarea cursului de dans energetic.

 

10. Performanța socială, profesională și materială obținută prin activitatea de instructor în dansul energetic